spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDouă incendii la Tismana

    Două incendii la Tismana

    Două incendii izbucnite la două gospodării din orașul Tismana au fost stinse de pompierii gorjeni înainte ca focul să cuprindă și alte imobile din preajmă. Evenimentele au avut loc zilele trecute, iar într-un singur caz un bătrân de 61 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 15% din suprafața corpului.

    În primul caz, incendiul a izbucnit la o cameră de locuit. Garda de Intervenție Tismana fiind cea care a intervenit pentru stingerea incendiului amenințător. ,,ISU Gorj a fost solicitat să intervină în oraşul Tismana, sat Celei, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă de locuit, proprietatea lui Ion S. La locul incendiului s-au deplasat două echipaje de intervenţie cu apă şi spumă din cadrul Gărzii de Intervenţie Tismana, sprijiniţi de către pompierii voluntari din cadrul S.V.S.U. Tismana”, a menționat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Ajunşi foarte repede la faţa locului, pompieri militari şi voluntari au reuşit localizarea şi lichidarea incendiului, înainte ca acesta să se extindă la întreaga casă de locuit, arzând numai articole de îmbrăcăminte dintr-o cameră. În încercarea de a lichida incendiul, proprietarul în vârstă de 61 ani, a suferit arsuri de gradul I şi II pe circa 10 – 15% din suprafaţa corpului, acesta fiind preluat de o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj şi transportat la Unitatea Primiri Urgenţe Târgu-Jiu, urmând să fie transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova. Arsurile au avut loc atât la nivelul feței cât și la nivelul membrului superior drept. Cauza probabilă a incendiului identificată de pompieri se referă la folosirea focului deschis în spații închise. Intervenţia a durat aproximativ o oră. În cel de-al doilea caz, două echipaje încadrate pe două autospeciale de stins incendii cu apă şi spumă din cadrul Gărzii de Intervenţie Tismana, au intervenit, în comuna Godineşti, sat Pârâul de Pripor, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case de locuit, proprietatea lui Cristian Vasile N.. A ars acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp. Cauza probabilă a incendiului este „efectul termic – coş de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile”. Intervenţia a durat aproximativ o oră.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: