spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDublă amendă după un chef la Stănești

    Dublă amendă după un chef la Stănești

    Două societăți comerciale, din Gorj, au fost sancționate de oamenii legii pentru că administratorii nu au respectat măsurile impuse pe fondul pandemiei. Într-unul din cazuri, este vorba despre o locație unde a fost organizat un chef, cu ocazia zilei onomastice a unui medic, angajat al SJU Târgu Jiu.

    “În perioada 22-24 ianuarie a.c. polițiștii gorjeni au acționat pe raza județului, în vederea verificării modului de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV 2. Cu această ocazie, polițiștii au constatat faptul că o sală de jocuri de noroc, cu punctul de lucru în orașul Rovinari, desfășura activități specifice obiectului de activitate după orele 2200, încălcând astfel prevederile art. 65, alin. 1, lit. q din Legea nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19 raportat la art. 9, pct. 6 din Anexa nr. 3 a H.G. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, operatorul economic fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform art. 66, lit. b din Legea 55/2020.
    În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că operatorul economic a mai fost sancționat contravențional, la data de 23 ianuarie a.c., pentru nerespectarea prevederilor art. 65, alin. 1, lit. q din Legea nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19 raportat la art. 9, pct. 6 din Anexa nr. 3 a H.G. 34/2022, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, cu amendă în valoare de 5.000 lei. Întrucât, operatorul economic cu punctul de lucru în orașul Rovinari, a săvârșit în mod repetat aceeași faptă contravențională, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, pe lângă sancțiunea contravențională principală s-a dispus și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile a punctului de lucru, unde operatorul economic desfășura activitatea fără respectarea condițiilor stabilite de lege.
    Sancțiunea contravențională complementară s-a materializat prin afișarea de către organele de poliție, în locuri vizibile din interiorul spațiului închis temporar a următorului mesaj: ”Acest spațiu este închis temporar, până la data de 07.02.2022, inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID – 19”’, a transmis IPJ Gorj.

    Cu amendă s-a ales și un medic din cadrul SJU Târgu Jiu care și-a sărbătorit ziua în localitatea Stănești.
    “Totodată, în seara zilei de 22/23 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au constatat faptul că este organizat un eveniment privat, la punctul de lucru al unei societăți comerciale din comuna Stănești.
    Având în vedere aceste aspecte, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, față de organizatorul evenimentului, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
    De asemenea, și administratorul societății, o femeie, de 47 ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost sancționat contravențional cu suma de 5.000 lei, pentru că a permis să fie desfășurate activități specifice obiectului de activitate după orele 2200, încălcând astfel prevederile art. 65, alin. 1, lit. q din Legea nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19 raportat la art. 9, pct. 6 din Anexa nr. 3 a H.G. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României”, a mai transmis IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: