spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentEchipajul SMURD a avut nevoie de ambulanță

    Echipajul SMURD a avut nevoie de ambulanță

    La un pas de o adevărată tragedie după ce ambulanța SMURD din Târgu-Jiu a fost implicată întrun accident de circulație în timp ce se afla în misiune. Pacientul care se afla în autospecială, și care urma să ajungă la UPU Târgu-Jiu, a scăpat fără răni, doar cu o spaimă soră cu moartea. Accidentul a avut loc în localitatea Băleşti, în apropiere de Târgu-Jiu. Şoferul ambulanţei SMURD a spus poliţiştilor că un autoturism i-a taiat calea şi a fost nevoit să vireze brusc pentru a evita impactul. Autospeciala a intrat întrun cap de pod şi toată partea din faţă este avariată. Se putea întâmpla o adevărată tragedie pentru că ambulanţa s-a oprit cu o roată întrun stand plin cu butelii de aragaz. Echipajul SMURD era în misiune, avea şi viteză pentru că transporta un pacient cu stare generală alterată, la secţia de primiri urgenţe a Spitalului Târgu-Jiu. Pacientul a fost preluat de o altă ambulanţă şi nu a avut de suferit de pe urma accidentului. Nici paramedicii SMURD nu au fost răniţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: