spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăEvenimentElevul care şi-a umilit profesorul riscă să fie eliminat din şcoală

    Elevul care şi-a umilit profesorul riscă să fie eliminat din şcoală

    Cazul elevului de la Grupul Şcolar Bârseşti, care a avut tupeul să umilească profesorul de la oră, nemulţumit de nota pe care trebuie s-o primească a fost ieri, pus în discuţie de către consiliul profesoral al unităţii de învăţământ. Mai mult decât atât, Inspectoratul Judeţean Şcolar Gorj trebuie să înştiinţeze Ministerul Educaţiei, despre incidentul petrecut în sala de clasă.

    La prima oră a dimineţii, elevul care şi-a umilit profesorul de la ora de economie a fost introdus în comisia profesorală a unităţii de învăţământ din Bârseşti. Conducerea şcolii trebuie să afle, în ce împrejurări a avut loc incidentul şi motivul care l-a determinat să aibă un asemenea comportament faţă de profesorul de la catedră. „Vom efectua verificări în ceea ce priveşte elevul care a avut un comportament neadecvat, faţă de profesorul de la oră, urmând ca până la finele acestei săptămâni să avem un rezultat şi, de asemenea nişte măsuri care vor fi luate faţă de acesta”, a declarat ieri dimineaţă, directorul adjunct al liceului, Maria Dabelea. Pe de altă parte, Inspectoratul Judeţean Şcolar Gorj a fost pus la curent cu privire la incident, urmând ca în cursul zilei de ieri să informeze ministerul despre caz, dar şi despre măsurile care se pot lua faţă de elevul turbulent. „Am aflat despre acest incident în care un elev a avut un comportament neadecvat la oră faţă de profesorul de economie. Ieri, a avut loc consiliul profesoral şi au fost efectuate verificări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs incidentul. Însă, faţă de elevul respectiv, fiind în clasa a IX-a, nu pot fi luate măsuri de exmatriculare, deoarece învăţământul este obligatoriu. Singurele măsuri ce pot fi aplicate, ar fi mutarea disciplinară sau eliminarea sa pentru câteva zile din şcoală, pe lângă scăderea notei la purtare”, a declarat Iustin Paralescu, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean(IŞJ) Gorj. Acesta mai spune că la nivelul IŞJ nu pot fi luate măsuri faţă de elev, ci doar faţă de profesori, dacă aceştia nu-şi fac treaba. „Urmează să informăm ministerul cu privire la incidentul petrecut la Grupul Şcolar Bârseşti, precum şi măsurile care ar putea fi luate faţă de elevul respectiv”, a completat Iustin Paralescu. Cum învăţământul este obligatoriu, elevul din clasa a IX-a nu poate fi exmatriculat, însă ar putea fi eliminat pe o perioadă de câteva zile din şcoală.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: