spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentEvazionist gorjean, încarcerat la Timişoara

    Evazionist gorjean, încarcerat la Timişoara

    Un bărbat de 56 de ani, din Gorj, dat în urmărire naţională a fost descoperit în Timişoara. Omul, condamnat la câţiva ani de puşcărie, desfăşura afaceri ilegale în ţară, reuşind astfel să creeze o gaură în bugetul de stat de peste 790.000 de lei.

    În urma investigaţiilor, desfăşurate de poliţiştii Serviciilor de Investigaţii Criminale şi Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj, care au beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor S.I.P.I. Gorj, s-a stabilit că B.M., de 56 ani, din municipiul Târgu-Jiu, urmărit la nivel naţional, întrucât se sustrăgea atât de la executarea unor pedepse privative de libertate, cât şi de la urmărirea penală, într-un dosar penal în care este cercetat pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, se află în judeţul Timiş, pe raza municipiului Timişoara. Informaţiile, obţinute pe parcursul investigaţiilor, au fost transmise poliţiştilor din cadrul I.P.J. Timiş, care, l-au depistat şi reţinut pe suspect, pe raza municipiului Timişoara. Suspectul a fost preluat de o escortă formată din poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Gorj. Poliţiştii îl căutau pe B.M., întrucât acesta se sustrăgea de la executarea unor pedepse cu închisoarea de 3 ani, respectiv 2 ani, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi evaziune fiscală, dar şi de la urmărirea penală într-un dosar penal în care este învinuit de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În fapt, din cercetările efectuate până în prezent de către poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor Gorj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a stabilit că B.M., în calitate de administrator al mai multor societăţi comerciale din Târgu-Jiu, în cursul anului 2009, nu a înregistrat în evidenţele contabile, operaţiunile comerciale ce vizau achiziţii intracomunitare de cereale, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu suma de 793.000 lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: