spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentEvaziune fiscală de proporţii

    Evaziune fiscală de proporţii

    Structurile Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj au efectuat în această perioadă acţiuni de inspecţie fiscală la un număr de 160 contribuabili, în vederea verificării modului de evidenţiere, calculare şi plată a obligaţiilor fiscale datorate de către contribuabili, precum şi în vederea prevenirii, descoperirii şi combaterii actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală. Astfel că, urmare a activităţii desfăşurate au fost atrase la bugetul general consolidat sume suplimentare în valoare totală de 5.274.268 lei. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Luminiţa Penciu, pentru deficienţele constatate au fost aplicate amenzi contravenţionale, în valoare de 60.750 lei şi au fost înaintate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor 14 sesizări penale pentru un prejudiciu de 4.873.418 lei. Principalele deficienţe constatate care au condus la calcularea de obligaţii fiscale suplimentare şi respectiv la aplicarea de amenzi contravenţionale şi întocmirea de sesizări penale, au fost: sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor, nedeclararea veniturilor impozabile, întocmirea incompletă şi necorespunzătoare a actelor şi documentelor contabile sau efectuarea de operaţiuni nereale. Conform datelor inspectorilor fiscali cele mai mari deficienţe au fost constatate în domenii precum producerea şi comercializarea produselor agroalimentare, transporturi sau exploatarea lemnului. Acţiunile de control desfăşurate de inspectorii fiscali au vizat şi respectarea disciplinei financiar-fiscale, respectarea normelor de comerţ, precum şi realitatea şi legalitatea operaţiunilor comerciale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: