spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentEvaziune la brutărie

    Evaziune la brutărie

    Două societăţi comerciale, cu puncte de lucru în Motru se află în atenţia comisarilor Gărzii Financiare Gorj, după ce, în urma unui control amănunţit, efectuat de lucrătorii Poliţiei, au ieşit la iveală anumite nereguli. Societăţile respective vor fi verificate pentru a stabili dacă la mijloc este vorba despre evaziune fiscală.

    La punctul de lucru al unei societăţi comerciale, urmare a verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că s-a utilizat în procesul de fabricaţie, cantitatea de 14,8 tone de făină, diverse sortimente, fără să existe documente justificative, privind darea în consum. Având în vedere că din această cantitate de făină s-a estimat că s-ar fi putut produce aproximativ 60 de mii de bucăţi de pâine, de la acest punct de lucru au fost ridicate documente contabile, urmând ca reprezentanţii Gărzii Financiare să continue verificările pentru a stabili dacă au fost comise fapte de natură contravenţională sau penală. De asemenea, la un alt agent economic a fost identificată o cantitate de 175 kilograme margarină şi 93,3 kilograme drojdie, pentru care nu existau documente de provenienţă. „Poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a agentului economic, cu amendă în cuantum de 1.500 lei, conform legii, iar ca măsură complementară au confiscat suma de 682 lei, reprezentând contravaloarea acestor produse deţinute ilicit. Având în vedere că la una dintre societăţile comerciale verificate a fost identificată o persoană, care lucra fără a avea încheiate forme legale de angajare, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, urmează să aplice o sancţiune contravenţională cuprinsă între 10.000 lei şi 20.000 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, subcomisar, Daniel Ionuţ Tică. Astfel de controale vor continua şi în perioada următoare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: