spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentExmatriculat şi amendat pentru că i-a sunat telefonul în oră

    Exmatriculat şi amendat pentru că i-a sunat telefonul în oră

    Scandal la un liceu din Motru. Un elev de clasa a XI-a din Motru susține că a fost exmatriculat de la Liceul Tehnic din municipiu pentru i-a sunat telefonul în timpul orei. Discuţia în contradictoriu cu profesorul a degenerat iar cadrul didactic ar fi cerut ajutorul poliţiei. Dascălii se apără şi spun că este un elev problemă care a mai avut media scăzută la purtare.

    Alexandru Dumitra susţine că era gălăgie în timpul orei, moment în care i-a sunat telefonul. „Eram la ora de mecanică atunci când a început să-mi sune telefonul şi era puţină gălăgie în clasă. Domnul profesor a început să zbiere la mine şi i-am zis să-mi vorbească frumos. Atunci a chemat poliţistul local. M-a târât câteva sute de metri prin curtea şcolii şi mi-a zis că o să văd eu ce o să-mi facă”, susţine elevul. Mai mult decât atât, a fost nevoie de intervenția oamenilor legii pentru a liniști spiritele. Tatăl copilului spune că fiul său nu obișnuiește să deranjeze orele de curs, dar asta nu i-a convins pe profesori care au decis exmatricularea chiar înaintea finalizării semestrului: „Nu este un copil care să deranjeze şi să supere profesorii. Nu este o măsură legală şi omenească. Am făcut o contestaţie, dar mi-au răspuns că s-a luat o decizie şi în afară de exmatriculare nu i-a dat nici drept de reînscriere la Colegiul Tehnic Motru”, a declarat tatăl elevului. Directorul școlii, Niculina Chițulescu susține că elevul are un comportament agresiv: „Acest elev este în atenţia şcolii, dar şi a poliţiei, cu probleme grave de comportament. A fost atenţionat de foarte multe ori iar anul trecut a primit nota cinci la purtare nu pentru absenţe ci pentru comportament”, susţine Niculina Chițulescu, directoarea Colegiului Tehnic Motru. Cazul a ajuns şi în atenţia ISJ Gorj, dar decizia nu mai poate fi modificată chiar dacă s-a depus o contestaţie. Acum, elevul va trebui să reia clasa a XI-a, dar la alt liceu pentru că la Colegiul Tehnic are interdicţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: