spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentFiul afaceristului Rîsu, arestat preventiv pentru 15 zile

    Fiul afaceristului Rîsu, arestat preventiv pentru 15 zile

    Fiul cunoscutului om de afaceri Rîsu a fost arestat preventiv pentru 15 zile, după ce oamenii legii au aflat gradul de alcoolemie al şoferului care a băgat în spital două tinere şi a avariat trei maşini, acum câteva zile.

    Constantin Rîsu a fost reţinut, în prealabil, pentru 24 de ore, după ce analizele de sânge au arătat că acesta prezenta o concentraţie de 0,80 de alcool. Mai exact, conform comunicatului remis de către parchet, au fost prelevate două probe biologice de sânge, care au atestat că acesta avea o alcoolemie peste limita legală, respectiv de 1,65 g la ora 0041 şi 1,60 g ‰ la ora 0141. Tânărul, în vârstă de 30 de ani se face vinovat de rănirea gravă a două tinere care se deplasau regulamentar pe trotuar şi de avarierea a trei maşini aflate într-o parcare situată pe o stradă din Târgu-Jiu. Evenimentul rutier a avut loc la miezul nopţii, poliţiştii fiind imediat chemaţi să facă cercetări. Două ambulanţe le-au preluat pe victime, iar una dintre acestea a fost transferată la Bucureşti pentru a fi supusă unei intervenţii chirurgicale. Poliţiştii au mers ieri cu propunere de arestare preventivă în faţa procurorilor. „Şoferul în cauză este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism în stare de ebrietate. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Decizia magistraţilor nu a întârziat să apară, tânărul fiind arestat preventiv pentru 15 zile.

    Faţă în faţă cu procurorii

    Procurorii au analizat cazul şoferului şi au hotărât să-l trimită în faţa magistraţilor, care au decis să îl aresteze pentru 15 zile. „Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au dispus reţinerea învinuitului Constantin Rîsu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism în stare de ebrietate. Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, învinuitul, care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Târgu-Jiu, în apropierea unei intersecţii, a pierdut controlul direcţiei, lovind un număr de trei autoturisme ce erau parcate regulamentar, precum şi două persoane ce se deplasau pe trotuarul din apropiere”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, procuror Laurenţiu Grecu. Ca urmare a impactului, a rezultat vătămarea corporală a numitei V.B.E., precum şi vătămarea corporală gravă a numitei F.G., care au suferit leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 50-55 zile, respectiv 70-80 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor medico-legale întocmite de Serviciul de Medicină Legală Gorj. Întrucât conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, a fost condus la spital, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, care au atestat că acesta avea o alcoolemie peste limita legală, respectiv de 1,65 g la scurt timp după accident, iar o oră mai târziu a înregistrat 1,60 g ‰. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare. Constantin Râsu este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice aflat sub influenţa băuturilor alcoolice peste limita admisă de lege.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: