0.7 C
Târgu Jiu
duminică, ianuarie 29, 2023
AcasăEvenimentFiul unui polițist din Motru, implicat într-un scandal de proporții

Fiul unui polițist din Motru, implicat într-un scandal de proporții

Fiul unui polițist din municipiul Motru este implicat într-un scandal de proporții. Acesta ar fi agresat un alt tânăr într-un cunoscut bar din localitate. Victima are nevoie de peste 50 de zile de îngrijiri medicale.

„La data de 18 iunie a.c., s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Motru, un tânăr din aceeași localitate, de 19 ani, care a declarat verbal că a fost agresat fizic de un alt tânăr de 24 de ani.

Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar din primele verificări au stabilit că, cei doi, după ce au consumat băuturi alcoolice în incinta unui local public din Municipiul Motru au avut niște discuții contradictorii, bărbatul de 24 de ani lovindu-l cu pumnul în zona feței pe tânărul de 19 ani.

Ulterior, tânărul agresat a fost transportat la Spitalul Municipal Motru în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Până în prezent, persoana vătămată nu a formulat plângere penală.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a petrecut fapta“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

A intrat peste vecin în casă și l-a bătut

0
Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru, au reținut, pentru 24 de ore, un...

Scandal la Primăria Albeni. Salariații nu l-au lăsat pe primarul Stan să intre în instituție

0
Polițiștii au intervenit joi, 5 ianuarie, la Primăria Albeni, după ce angajații nu i-au permis...

10 miliarde lei pentru UATAA Motru

0
Vești bune, pe final de an, pentru motreni. Ministerul Dezvoltării a alocat suma necesară achiziționării...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră!

- Advertisment -
error: Content is protected !!