spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA fost odată un pod în Albeni. A venit apa şi …l-a...

    A fost odată un pod în Albeni. A venit apa şi …l-a luat

    A venit apa şi l-a luat! Este vorba de podul de la intrarea în comuna Albeni care acum este mai degrabă o amintire. Localnicii privesc parcă la două tărâmuri, pentru că efectiv peste el nu se mai poate trece, doar ocoli. Totul s-a petrecut ieri, după ce ploile dezlănţuite au făcut ravagii şi au luat totul în calea lor.

    Ca şi în alte localităţi de pe Valea Gilortului nimeni nu se aştepta la astfel de viituri şi pagube. Oamenii spun că ieri au trecut peste podul care nu dădea semne că se va prăbuşi, dar la întoarcere au văzut hăul din faţa lor. Din cauza debitului foarte mare cu care a venit Gilortul, şi la care a contribuit şi viitura puternică se pare că podul nu a mai rezistat. Din fericire nimeni nu a fost rănit, dar se pare că pe pod circulau maşini ieri puţin înainte de a se surpa. Circulaţia nu se oprise la început, pentru că nu se rupsese podul acum două zile, dar putea să prindă multe maşini. Mulţi au oprit pe pod să vadă cât de mare venea Gilortul. Bazinul e făcut din tuburi de beton greu şi valul a luat din ele şi a lovit în picior, podul s-a mişcat, maşinile fugeau când încolo. Podul s-a lăsat uşor, iar azi dimineaţă s-a lăsat de tot, cu grinzi cu tot. Au deschidere grinzile de peste 30 de metri, numai macarale mari pot interveni aici”, a declarat un localnic.

    Localnicii din Albeni se întreabă acum câtă vreme oare au de aşteptat ca podul să fie refăcut. Nu au altă posibilitate decât să folosească rutele ocolitoare pentru a ajunge unde au treabă. Culmea este că nici cei care au venit în vizită în zonă nu sunt mai norocoşi. Răbdarea este singura lor soluţie, pentru moment. „Am venit ieri la Albeni în concediu şi am vrut să mă duc la Cărbuneşti ieri, nu am mai putut. Înainte totuşi am traversat podul şi la un sfert de oră s-a surpat, ne-au spus nişte vecini. Trebuie să ocolim acum, ce să facem. Plecăm sâmbătă, dar nu cred să fie gata aşa repede”, a declarat turista. “Mai este un drum paralel, dar mai mic, îngust, Acesta peste pod este o cale importantă de acces spre Bucureşti, trebuie să îl facă. Oricum, vin alegerile, aşa că ne aşteptăm la nişte măsuri”, a subliniat soţul femeii care îşi vizita rudele în zonă. Localnicii spun că sunt nevoiţi să ocolească prin Bengeşti, dacă au de mers la Cărbuneşti de exemplu, unde lucrează şi trebuie să se întoarcă acasă în Albeni.

    Timpul va arăta ce şi cât se poate remedia după inundaţii. Priorităţile, multe

    Autorităţile locale vor avea sprijinul Guvernului în rezolvarea situaţiilor provocate de inundaţii, după cum a spus ieri prim-ministrul, dar urgenţele sunt multe, şi nu se vor putea rezolva toate, peste noapte.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: