spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentFraudă la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat

    Fraudă la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat

    Poliţiştii au descins luni la Şcoala nr. 4 din Târgu-Jiu şi au audiat mai multe cadre didactice şi informaticianul. Membrii comisiei de organizare au fost audiaţi de poliţisti ore în şir, iar la final s-a dispus o percheziţie informatică pentru că, se pare că subiectele s-au aflat de anumiţi elevi înainte cu câteva ore.

    Totul a pornit de la o reclamaţie venită de la părinţi. Astfel, unii elevi au obţinut note mari doar pentru că au ştiut răspunsurile cu câteva ore înainte de examinare: „S-au ridicat documente în legătură cu desfășurarea Evaluării Naționale. Există undeva o informație și dumnealor trebuie să verifice, există o reclamație undeva, nu știu exact, legată de organizarea examenului. Au luat o unitate de calculator. S-ar putea să fie o suspiciune privind aflarea subiectelor dinainte de la informatician. Am vorbit cu domnii de la anchetă și mi s-a spus că este vorba despre o reclamație a unui părinte și trebuie să vadă dacă este adevărat sau nu”, a declarat inspectorul școlar al ISJ, Emil Pătrășcoiu. Dascălii incriminaţi au închis şcoala pe parcursul audierilor: „Trebuie să predau niște documente și nu pot să stau de vorbă. Nu sunt suspiciuni deocamdată la noi, nu ni s-a comunicat de ce a venit poliția dar probabil urmează să ni se comunice”, a declarat Anca Bouleanu, învățătoare la Școala Generală “Alexandru Ștefulescu”. După mai bine de trei ore de anchetă, poliţiştii au ridicat un calculator care va fi expertizat şi zeci de documente de la examen. Anchetă şi la ISJ Gorj: „Nu știu nimic despre aceste descinderi, am aflat din presă, am trimis un inspector să vadă ce s-a întâmplat. Tot ce pot să spun că cei care au fraudat trebuie să plătească, nu ne jucăm cu lucrurile de genul acesta”, a declarat inspectorul general școlar al ISJ Gorj. Promovabilitatea la examenul de evaluare naţională, la nivelul judeţului Gorj, a fost de 81,1 % înainte de corectarea contestaţiilor. La limba şi literatura română au fost depuse 249 de contestaţii, iar la matematică 121. Rezultatele finale vor fi afişate în cursul zilei de marţi, 1 iulie.

    Incidente la Bac

    Un absolvent al clasei a XII-a a mers ieri, la proba de limba română a examenului de bacalaureat cu un papion în care se aflau o cameră şi un microfon. El filma subiectele, iar cineva îi spunea în cască răspunsurile. Incidentul s-a petrecut la Centrul de Examinare din localitatea Novaci, judeţul Gorj. Unul dintre elevi şi-a pârât colegul de bancă, spunându-le profesorilor că avea o cameră video montată în papion şi microcăşti în urechi, astfel că o persoană de la distanţă reuşea să vizualizeze subiectele de pe coala de examen şi îi dădea răspunsurile. Ulterior, imediat ce s-a terminat examenul, elevul a fost audiat de poliţişti, aceştia dorind să se asigure că nu s-au folosit alte mijloace de înregistrare. Inspectoratul General Gorj urmează să stabilească dacă elevul va fi eliminat din examenul de Bacalaureat 2014. Şi în Târgu-Jiu doi elevi au fost scoşi din examen la centrul de examen de la Colegiul „Tudor Vladimirescu”, după ce au fost prinşi cu fiţuici.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: