spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentFurt de subansamble metalice la Motru!

    Furt de subansamble metalice la Motru!

    Furt de subansamble metalice la Motru!Un echipaj de jandarmi din Motru pe timpul executării unei misiuni de prevenire și combatere a furturilor de subansamble metalice, pe raza municipiului Motru, a depistat trei persoane care sustrăgeau cintre metalice – armături, cu ajutorul unor căruțe, din perimetrul unei cariere miniere. Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor care aveau domiciliul în municipiul Motru, și au efectuat verificări cu privire la aspectele depistate. Subansamblele metalice sustrase erau constituite din 20 bucăți cintre metalice (armături), toate sustrase din perimetrul carierei miniere iar în urma cântăririi a rezultat o greutate de 1180 kg. Acestea au fost predate pe bază de proces-verbal unității păgubite. Persoanelor depistate le-au fost întocmite actele de constatare cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, conform art. 228 C.P., prejudiciul urmând să fie stabilit pe timpul cercetărilor ulterioare. Jandarmii gorjeni au anunţat că în perioada urătoare vor intensifica misiunile de prevenire și combatere a fenomenului contravențional și infracțional în zona de competență.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: