spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentGorjean condamnat pentru tentativă de omor. Și-a lovit rivalul cu o sticlă...

    Gorjean condamnat pentru tentativă de omor. Și-a lovit rivalul cu o sticlă în cap

    Un gorjean care a lovit cu o sticlă în cap un tânăr într-un scandal care a avut loc într-un bar a fost condamnat de Tribunalul Gorj la o pedeapsă de peste trei ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. „Condamnă inculpatul Gherghina Daniel Florin, zis „Bobi”, la o pedeapsă de 3(trei) ani și 4(patru) luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor. (…) Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare la care adaugă un spor de 1 (o) lună închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 3 (trei) ani și 5(cinci) luni închisoare. (…) Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica și de a se apropia de victima Tomescu Constantin Robert pe o durată de 5 (cinci) ani“, se arată în sentința judecătorească.

    Condamnat să-i plătească daune victimei sale

    Agresorul a mai fost condamnat să plătească despăgubiri materiale și daune. „În baza art. 397 alin. 1 C.proc. pen. şi art. 25 alin.1 C.proc. pen. rap. la art. 1349 alin.1 şi 2 C.civ. şi art. 1357 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 3263,02 lei cu titlu de despăgubiri materiale, cu dobânda legală aferentă până la plata integrală a debitului. În baza art. 397 alin. 1 C.proc. pen. şi art. 25 alin.1 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin.1 şi 2 C.civ. şi art. 1357 C.civ. admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Tomescu Constantin Robert ?i obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 15000 lei daune morale. Respinge cererea de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor materiale. În baza art.274 alin.1 C.proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat“, se mai menționează în hotărârea judecătorească.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: