spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăEvenimentGorjeni acuzați că au înșelat zeci de străini

    Gorjeni acuzați că au înșelat zeci de străini

    Mai multe percheziții au avut loc ieri dimineață în Novaci și Târgu Jiu, precum și în alte localități din țară într-un dosar penal privind constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, fals informatic și spălare de bani. Ancheta este derulată de polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vâlcea, sub coordonarea procurorilor DIICOT.

    Șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 40 de ani, sunt bănuiți de constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, fals informatic și spălare de bani.

    În perioada aprilie 2018-martie 2019, aceștia ar fi postat anunțuri fictive pentru vânzarea unor bunuri, iar în discuții purtate cu cetățeni străini, i-ar fi îndrumat să vireze bani în conturi bancare, sumele fiind ridicate de la A.T.M-uri. Prejudiciul produs se ridică la 500.000 de euro. 80 de persoane din străinătate au fost păcălite.

    În urma perchezițiilor au fost ridicate bunuri folosite în activitatea infracțională (telefoane mobile, memory stick-uri, harduri de memorie, laptopuri, carduri bancare) și bani în valută.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: