spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentGorjenii, victime ale înșelăciunilor prin telefon

    Gorjenii, victime ale înșelăciunilor prin telefon

    O femeie de 63 de ani din Târgu-Jiu a căzut pradă unor indivizi care au profitat de naivitatea acesteia. Când și-a dat seama că a fost păcălită, femeia a chemat poliția în ajutor.

    Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de o femeie în vârstă de 63 ani, din localitate, cu privire la faptul că a fost victimă a unei infracţiuni de înşelăciune. În fapt, urmare a cercetărilor efectuate de poliţişti, a rezultat că, în după-amiaza zilei respective, în timp ce se afla la domiciliu, femeia a fost apelată pe telefonul fix, de către un bărbat necunoscut, care i-a spus că fiul acesteia a fost implicat într-un accident de circulaţie cu victime în municipiul Timişoara şi are nevoie, urgent, de o sumă de bani pentru rezolvarea situaţiei. De asemenea, sub pretextul că vorbeşte cu avocatul fiului său, femeia a discutat telefonic cu o altă persoană care, profitând de naivitatea sa, a îndrumat-o spre un centru de transfer monetar, pentru a depune o sumă de bani. Victima a respectat întocmai indicaţiile ce i-au fost date, depunând suma de 1.000 de lei pe numele unei persoane din Timişoara, ce i-a fost indicată de apelant. Ulterior, femeia de 63 ani a luat legătura telefonic cu fiul său căruia i-a relatat cele întâmplate, acesta infirmând totul.

    Se caută infractorii

    Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, fiind dispuse măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului. Polițiștii recomandă tuturor gorjenilor să nu se lase păcăliți de astfel de apeluri pe care le primesc: ,,Astfel, autorii apelează telefonic potenţialele victime, cărora le comunică faptul că un membru al familiei acestora a suferit sau a provocat un accident rutier şi, sub falsă identitate. Unii de exemplu se pretind ca fiind avocat sau chiar membrul al familie solicită diferite sume de bani necesare acoperirii pagubelor cauzate de accident. Pentru reuşita infracţională, mai este doar un pas pentru ca victima să depună sumele de bani solicitate într-un cont pe numele unei persoane menţionate de autori. Însă, înainte de a efectua orice demers în acest sens, este bine să verificaţi informaţiile primite. În prezentul tip de înşelăciune, infractorii se bazează în primul rând pe puternica reacţie emoţională pe care vestea dată o produce, şi anume starea de şoc şi teama. Având în vedere aspectele prezentate, poliţiştii gorjeni recomandă cetăţenilor să nu trimită sume de bani unor persoane necunoscute, să se adreseze şi să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112, ori de câte ori au suspiciuni cu privire la faptul că ar putea fi următoarea victimă a unei infracţiuni de înşelăciune, prin care se încearcă inducerea în eroare prin aceste ‹‹poveşti›› cu caracter emoţionant”, a explicat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Aceeaşi recomandare o adresează poliţiştii şi cu privire la alt mod de operare, care constă în apelarea pe telefonul mobil ori în transmiterea aleatorie a unor SMS-uri prin care persoane, ce se recomandă a fi reprezentanţii unor societăţi comerciale, anunţă câştigarea unor mari premii în bani, produse sau chiar autoturisme. Pentru a intra în posesia premiului, se mai arată în mesaj, „norocosul câştigător” trebuie, fie să depună o sumă de bani într-un anumit cont, fie să trimită prin mandat poştal un comision sau chiar să încarce electronic contul unui număr de telefon mobil. În mod clar, banii, odată transferaţi, sunt pierduţi, iar „fericitul câştigător” se transformă într-o victimă cu o pagubă considerabilă în bugetul familiei. Polițiștii mai precizează că pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, având acest mod de operare intitulat generic „accidentul”, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor. Este adevărat că, din diferite motive, cum ar fi: traume fizice sau emoţionale, vocea „rudei”/”fiului”/fiicei” care sună pentru a solicita sprijin vă poate părea schimbată, însă nu ezitaţi să cereţi amănunte referitoare la situaţia prezentată.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: