spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentI-a pus foc la motoretă

    I-a pus foc la motoretă

    O discuţie aprinsă între doi bărbaţi din Gorj s-a soldat cu incendierea unei motorete, dar şi cu un dosar penal, întocmit pe numele incendiatorului. S-a întâmplat în comuna Glogova, poliţiştii urmând a descurca iţele încurcate ale acestui caz. Din primele cercetări a reieşit că, tânărul care a incendiat motoreta consăteanului său a pornit de la o discuţie mai aprinsă în momentul în care era transportat de către proprietar. Ca să se răzbune pe proprietarul motoretei, individul a aşteptat să se lase întunericul, după care a pus foc mopedului. Vecinii au fost cei care au stins flăcările, care au distrus motoreta în proporţie de 30%. „În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere, autorul fiind cercetat în stare de libertate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, subinspector, Bogdan Scafeş. Pe de altă parte, poliţiştii Postul de Poliţie Glogova s-au sesizat din oficiu despre faptul că proprietarul motoretei a condus o motoretă, proprietate personală, pe D.J. 671 B, între localităţile Cătunele–Glogova, fără a deţine permis de conducere, motoreta nefiind înmatriculată în circulaţie. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: