spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentIeşirile la picnic le pot aduce gorjenilor amenzi uriaşe

    Ieşirile la picnic le pot aduce gorjenilor amenzi uriaşe

    Cum sezonul grătarelor a început deja, gorjenii sunt sfătuiţi să aibă grijă la deşeurile pe care le lasă în urma lor, deoarece acest lucru le poate goli buzunarele. Asta deoarece amenzile se ridică chiar până la 100 de milioane lei vechi.

    În primă fază, conducerea Polaris împreună cu Poliţia Locală Târgu-Jiu vor începe o serie de acţiuni în vederea informării cetăţenilor despre cât de importantă este strângerea resturilor de la grătare în vederea păstrării unui mediu curat. Însă dacă aceste acţiuni vor fi în zadar, iar oamenii vor continua să lase deşeurile în spaţiile verzi, atunci se vor aplica amenzi usturătoare. „Oamenii deja se pregătesc de picnic sau deja au ieşit la picnicuri, dar dumnealor au uitat un lucru că în momentul în care te duci şi te simţi bine în natură, acele deşeuri care rezultă în urma acestor distracţii trebuie puse într-un sac negru şi aruncate la eurocontainere care sunt plasate în acest sezon. Noi în perioada următoare împreună cu colegii de Poliţia Locală vom merge în aceste zone pentru a le explica oamenilor că locul deşeurilor nu este pe spaţiul verde, ci este în eurocontainere. În acelaşi timp avem acţiuni cu diferite unităţi de învăţământ pentru a merge cu copii din clasele I-IV în acest sezon. Poate în momentul în care vor vedea copii că fac curăţenie sau vor vedea copii că le vor explica cum trebuie să arunce deşeurile vor înţelege ce trebuie să facă. Probabil colegii de la Poliţia Locală, în momentul în care vor vedea că aceste acţiuni nu-şi vor obţine scopul dorit, vor începe dea şi amenzi”, a declarat Luis Popa, directorul Polaris. Acesta a mai precizat că amenzile pentru cei care nu înţeleg să strângă deşeurile de la picnic se ridică până la 10.000 de lei. „Sunt destul de mari, dar noi în primul rând mergem să le explicăm oamenilor că nu fac bine ceea ce fac, cu toate că şi în ultimii ani am făcut acest lucru. Probabil vor primi mici avertismente, iar în momentul în care vom vedea că şi tura următoare nu vor respecta ceea ce li s-a spus vor primi amenzi. Amenzile vor fi date de poliţiştii de la Poliţia Locală. Amenzile se ridică de la 10 milioane şi pot să ajungă şi până la ordinul sutelor de milioane”, a mai precizat Luis Popa.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: