spot_img
20 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăEvenimentIncendiu "controversat" la Bâlta

    Incendiu „controversat” la Bâlta

    I-a luat foc locuinţa în miez de noapte, iar vecinii săi dau vina pe pompierii care, în opinia lor, ar fi sosit la faţa locului prea târziu. Vorbim despre o situaţie controversată, întâlnită în satul Bâlta, comuna Runcu, unde un localnic s-a trezit cu averea mistuită de flăcări, cel mai probabil de la un fulger.

    Vecinii bărbatului au zărit flăcările şi au sărit imediat în ajutor, cu găleţi cu apă pentru a localiza flacăra, care s-a extins şi la cele două anexe alăturate. Oamenii s-au arătat supăraţi pe pompierii, care ar fi venit cu o întârziere de aproape o oră de la primul apel. „Au venit după o oră, când focul a mistuit totul. S-au făcut scrum două anexe şi casa vecinului. Am sărit noi cu apă să stingem incendiul că pompierii s-au lăsat aşteptaţi”, spuneau oamenii supăraţi pe pompierii care ar fi trebuit să intervină în cel mai scurt timp. Primarul comunei Runcu, Adi Câmpeanu susţine varianta sătenilor, şi, mai mult decât atât a declarat că după zece minute, maşina pompierilor a rămas fără apă: „Cred că au venit fără apă în autospecială, altfel nu se explică faptul că după zece minute au rămas fără apă în maşină. Au venit şi târziu, după aproape o oră de la apel, deşi ei trebuiau să ajungă în cel mai scurt timp. Dacă veneau rapid nu ardea tot”, a spus primarul Adi Câmpeanu. Pompierii neagă însă toate acuzaţiile şi spun că au venit în timpul cel mai scurt la intervenţie: „Nu este adevărat. Noi avem şi minutul apelului şi sosirea la faţa locului. S-a intervenit timp de aproape trei ore pentru stingerea incendiului izbucnit la o casă de locuit şi două anexe. Urmează să fie stabilită cauza probabilă a izbucnirii incendiului”, a spus şeful Detaşamentului de Intervenţie al Pompierilor, Robert Popescu. Proprietarul locuinţei nu avea asigurare, astfel că va rămâne cu pagubele de pe urma incendiului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: