spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentInfracţiuni rutiere pe drumurile din Gorj

    Infracţiuni rutiere pe drumurile din Gorj

    politia-rutieraPoliţiştii de la Serviciul de Rutieră din cadrul IPJ Gorj au descoperit infracţiuni multiple pe drumurile judeţului în urma controalelor periodice. Numai în cursul zilelor de marţi şi miercuri, oamenii legii au întocmit dosare penale pentru conducere fără permis sau sub influenţa baăututrilor alcoolice ori pentru conducerea, pe drumuri publice, a unui autoturism cu numere false.

    Gorjenii nu se deszic de la comiterea infracţiunilor rutiere, care mai de care mai grave. Doar în cursul ultimelor două zile, poliţiştii gorjeni au întocmit trei dosare penale pentru infracţiuni comise în trafic. Ieri, oamenii legii au depistat un tânăr de doar 20 de ani care conducea un autoturism pe raza Municipiului Târgu-Jiu, deşi nu avea permis de conducere şi consumase băuturi alcoolice. „La data de 03 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu – Biroul Ordine Publică au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Scoarţa, în timp ce conducea un autoturism pe strada Constantin Brâncuşi, fără a poseda permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Andrei Lazăr purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărul teribilist s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi care nu deţine permis de conducere. Şi în cursul zilei de marţi, oamenii legii au întocmit dosare penale pe numele altor doi şoferi ce au comis infracţiuni în trafic. Un alt tânăr gorjean, din localitatea Aninoasa, s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care nu deţine permis de conducere, după ce a fost prins de poliţişti conducând un moped pentru care nu avea permis. Cel de-al doilea caz este al unui conducător auto din localitatea Strehaia, care conducea, pe raza oraşului Bumbeşti Jiu, un autovehicul neînmatriculat şi cu numere false. „Din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că autoturismul figurează radiat din circulaţie, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare sunt atribuite unui alt autoturism înmatriculat în Bulgaria”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Bărbatul de 50 de ani s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. Poliţiştii au anunţat că vor continua aceste acţiuni de prevenire şi control pe drumurile publice din judeţul Gorj.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: