spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentInspectorii de la OPC au aplicat amenzi de mii de lei

    Inspectorii de la OPC au aplicat amenzi de mii de lei

    Agenţii economici nu au scăpat nici de controalele inspectorilor de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj, care au efectuat în această perioadă aproximativ 65 de controale, având ca scop verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în cadrul activităţilor de comercializare a produselor şi de prestare a serviciilor. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, „pentru creşterea eficienţei verificărilor au fost organizate acţiuni de control în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Gorj, Direcţia de Sănătate Publica Gorj, dar şi Inspectoratul de Politie Judeţean Gorj. Acţiunile de control s-au desfăşurat pe raza judeţului Gorj, în municipiul Târgu-Jiu, dar şi în localităţile Berleşti, Săuleşti, Bumbeşti-Jiu, Runcu şi Arcani”, a spus Daniela Michi, purtătorul de cuvânt al CJPC Gorj. În urma controalelor au fost verificaţi un număr de 63 de operatori economici, dintre care 26 au primit amenzi în valoare totală de 37.700 lei. Au fost verificate în special produsele alimentare, nealimentare şi prestăriile de servicii, unde s-au constatat o serie de nereguli. Dacă în cazul produselor alimentare inspectorii CJPC Gorj au găsit abateri precum: comercializarea produselor cu data durabilităţii minimale depăşită (mezeluri, produse zaharoase, produse de panificaţie), informarea incompletă prin neînscrierea în mod vizibil şi lizibil a numelui şi adresei producătorului/importatorului sau a datei durabilităţii minimale (produse vrac-napolitane, biscuiţi), neafişarea preţului /unitatea de măsura (produse de cofetărie/patiserie, produse lactate, preparate din carne), produsele nealimentare au prezentat abateri în sensul comercializării produselor cu termen de valabilitate expirat, dar şi neafişare de preţuri. În cazul societăţilor care au ca domeniu de activitate prestări servicii spaţiile nu erau dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului de tutun, nu erau marcate, la loc vizibil, cu indicatoare prin care consumatorii să fie avertizaţi că este permis fumatul iar vânzarea ţigaretelor se făcea la bucată.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: