spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA intrat cu maşina într-un cap de pod

    A intrat cu maşina într-un cap de pod

    Un şofer din Rovinari a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu maşina şi a ajuns într-un cap de pod. În autoturism se mai afla o femeie de 34 de ani, ce a fost rănită şi ea.

    Evenimentul s-a produs pe raza oraşului Ţicleni, pe fondul neadaptării vitezei. „Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat, de 56 de ani, din oraşul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe D. J. 675, localitatea Ţicleni, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un cap de pod şi s-a răsturnat. În urma impactului, conducătorul auto şi o pasageră de 34 de ani au suferit leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul Oraşului Târgu-Cărbuneşti pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: