spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentInvalid după ce l-a strivit cu un autocar!

    Invalid după ce l-a strivit cu un autocar!

    Un bărbat de 34 de ani din localitatea Bumbeşti Piţic s-a ales cu un picior amputat, după ce a fost acroşat joi seară, de un autocar. Se pare că victima accidentului rutier produs la Poienari era în stare de ebrietate, când s-a dezechilibrat şi a ajuns sub roţile autocarului. Şoferul, un bărbat de 55 de ani din Târgu-Jiu, şi-a continuat drumul, după accident, fiind prins de poliţişti la aproximativ 3 ore. Ulterior, conducătorul auto a fost reținut.

    Copilul de 11 ani, ucis de autocar, "omul de nădejde al familiei"

    După mai bine de câteva ore petrecute la cârciumă cu prietenii, tânărul de 34 de ani din Bumbeşti Pițic a ieşit în stradă. Fiind şi gheaţă, dar şi sub influenţa aburilor lui Bachus, bărbatul s-a dezechilibrat, întinzându-se pe carosabil. Ghinionul a fost, însă, şi al unui bărbat de 55 de ani din Târgu-Jiu care conducea autocarul firmei la care lucra. Şoferul se întorcea dintr-o cursă de la Bucureşti şi trebuia să ajungă în autogara din Târgu-Jiu. În zona localităţii Poienari, autovehiculul condus de şoferul târgujian l-a acroşat pe bărbatul de 34 de ani. Aseară, victima accidentului rutier a ajuns la secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Însă, medicii ortopedişti au decis să îi amputeze unul dintre picioare. „A venit în Urgențe un bărbat de 34 de ani. Se pare că este victima unui accident rutier. A stat la Reanimare și acum i se face amputație de membru inferior”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.

    Și-a continuat drumul!

    În timp ce victima neplăcutului eveniment ajungea la spital, şoferul autocarului îşi continuat drumul, fiind prins de polițiști după aproximativ trei ore. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pentru părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă. „Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că pe D.N. 67, localitatea Poienari, la cca. 50 m de intersecţia cu localitatea Baia de Fier, în direcţia Târgu-Jiu, se află un bărbat, de 34 de ani, din comuna Bumbeşti Piţic, ce părea a fi victima unui accident rutier, fără a fi prezent la faţa locului vreun autoturism. În urma verificărilor, poliţiştii au identificat un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care ar fi produs accidentul respectiv, ulterior părăsind locul producerii acestuia fără încuviinţarea organelor de poliţie. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Evenimentul rutier s-a produs pe D.N. 67, localitatea Poienari, la 50 de metri de intersecţia cu localitatea Baia de Fier.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: