spot_img
14 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăEvenimentIpoteză şocantă în decesul fiicei doctoriţei Rovenţa

    Ipoteză şocantă în decesul fiicei doctoriţei Rovenţa

    Fiica doctoriţei Luciana Rovenţa de la Casa de Sănătate a fost adusă acasă miercuri seara. Trupul neînsufleţit al tinerei a fost depus la Capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din municipiul Târgu-Jiu. Mii de oameni au venit să aprindă o lumânare la căpătâiul tinerei trecute în nefiinţă, iar în cazul morţii acesteia a apărut o nouă ipoteză.

    Anca Rovenţa, unica fiică a Lucianei Rovenţa, medic şef la Casa de Sănătate Gorj, a fost găsită decedată în apartamentul său din Bucureşti, la începutul acestei săptămâni. Moartea tinerei de 26 de ani a şocat lumea întreagă, iar astăzi a apărut într-o publicaţie naţională o declaraţie care ar putea să elucideze misterul morţii tinerei. Mama Ancăi Rovenţa ar fi declarat că fiica sa ar fi murit electrocutată şi nu din cauza unor pastile de slăbit în combinaţie cu alcoolul, aşa cum s-a vehiculat. „Anca abia ieşise din baie. Avea părul ud. S-a îmbrăcat sumar şi s-a apropiat de pat, unde avea telefonul. A realizat că se descărcase bateria şi a vrut să îl pună la încărcat. Lângă pat avea un prelungitor, iar când s-a aplecat după cablul încărcătorului, i s-a scurs apa din păr direct în priza prelungitorului şi s-a curentat. A murit electrocutată. Acesta este adevărul!”, ar fi declarat Luciana Rovenţa, mama Ancăi pentru o publicaţie naţională. Fiica doctoriţei de la Casa de Sănătate locuia la Milano unde activa ca fotomodel, dar venise în ţară pentru a petrece sărbătorile de iarnă. Chiar în ziua decesului, fata ar fi mers la mall, după care a avut ultima şedinţă foto din viaţa sa, câteva ore mai târziu murind în apartamentul său din capitală. Tânăra va fi condusă pe ultimul drum de către familie şi prieteni, sâmbătă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: