2.5 C
Târgu Jiu
vineri, decembrie 2, 2022
AcasăEvenimentLa volan, sub influența substanțelor psihoactive

La volan, sub influența substanțelor psihoactive

Polițiști din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, un tânăr de 20 ani, din comuna Braloștița, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Victoriei, din municipiul Târgu-Jiu, iar în urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat un rezultat pozitiv.

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive”, a transmis IPJ Gorj.

S-a aprins iluminatul festiv în Târgu Jiu

0
S-a aprins iluminatul festiv în Târgu Jiu, de Ziua României, 1 Decembrie. Anul acesta, butonul...

Ia cu altiță, intrată în patrimoniul UNESCO, de Ziua României

0
La cea de-a 17-a sesiune a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial,...

Campionatul Național de Box, la Bălești. Sunt așteptați sute de sportivi

0
  „Suntem pregătiți și așteptăm acest moment. Suntem privilegiați să fim gazde pentru a doua oară...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră!

- Advertisment -
error: Content is protected !!