spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentLe-a luat foc casa din cauza coşului necurăţat

    Le-a luat foc casa din cauza coşului necurăţat

    O familie cu doi copii din comuna Bâlteni a rămas fără casă în urma unui incendiu care le-a mistuit, vineri noaptea, locuinţa. Vecinii au sărit cu găleţi cu apă, dar focul s-a extins prea repede din cauza furajelor şi a fânului. Casa şi anexele gospodăreşti au fost distruse de foc.

    Proprietarul casei a declarat că s-a trezit după miezul nopţii, după ce a observat că focul cuprinsese acoperişul casei în care dormeau şi nepotul cu familia lui. „Nu mai am cum să fac pomana pentru că nu mai am cu ce. A ars şi coşul cu care urma să mă duc la preot la biserică pentru slujbă. Cu ce să mai fac pomana acum, când nu mai eu ce să mănânc?”, a declarat bărbatul. Trei echipaje de pompieri au venit în zonă pentru a stinge focul, primii sosiţi fiind cei de la Grupa de Intervenţie Turceni. Aceştia au cerut sprijinul colegilor de la Târgu-Jiu, pe parcursul intervenţiei realimentând de mai multe ori de la hidranţii aflaţi pe raza comunei, focul fiind lichidat după mai bine de două ore. Mai mulţi localnici i-au acuzat însă pe pompieri că au întârziat şi că au venit după o oră şi jumătate de la primul apel, lucru pe care reprezentanţii ISU Gorj l-au respins: „Nu este adevărat că s-ar fi întârziat. Distanţa până aici este însă destul de mare, pe drum a fost ceaţă densă şi, în plus, totul se poate verifica. Noi considerăm că am venit repede şi, ca urmare, am şi reuşit să prevenim extinderea incendiului la alte imobile din vecinătate”, a declarat Gabriel Truşcă, şeful echipei de pompieri care a participat la lichidarea incendiului. Din primele date, pompierii spun că flăcările au început de la coşul casei. Primarul localității le-a promis oamenilor că îi va ajuta cu toate cele necesare pentru a trece cu bine peste iarnă. Cel mai probabil, ei vor sta la rude sau la vecini.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: