spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentLucrările penale ale lui Dian Popescu, acoperite de Ministerul Dezvoltării

    Lucrările penale ale lui Dian Popescu, acoperite de Ministerul Dezvoltării

    Lucrările începute de firma ce a aparținut liderului ALDE Gorj, Dian Popescu, și fratelui acestuia, la liceul din Peștișani, pentru care cei doi, dar și alte persoane au fost condamnate, sunt acoperite acum de Ministerul Dezvoltării. 16.644.143 de lei au fost alocate pentru „Reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic Constantin Brâncuși” din Peștișani. Contractul, datat ieri, a fost semnat de primarul localității, Cosmin Pigui și de viceprim-ministrul Paul Stănescu.

    În urmă cu 10 ani, firma Maserati, ai cărei acționari erau frații Popescu, Dian și Titus, au obținut un contract, de la Primăria Peștișani, condusă la vremea respectivă de subalternul lui Dian Popescu, pe linie politică, Florin Pavel. Societatea trebuia să finalizeze lucrările la stadionul liceului, într-un an. Din cele 5,4 miliarde de lei, primăria a și achitat firmei lui Popescu un avans la 1,5 miliarde de lei. După câțiva ani, acestea se aflau în stadiul de început. Procurorii au intrat pe fir, iar ancheta s-a finalizat cu trimiterea în judecată a șase inculpați, respectiv primarul din Peştişani, Florin Pavel, politicianul Dian Popescu, fratele acestuia, Gabriel Titus Popescu, omul de afaceri Dan Radu Floarea, patron al societăţii Tech Safety, Dumitru Pârvulescu, secretar general adjunct în Ministerul Economiei şi Nicolae Isar, diriginte de şantier. „Lotul Peștișani”, cum a fost denumit de presă, a fost acuzat de numeroase infracțiuni: fals, abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, luare şi dare de mită.

    Dian Popescu, condamnat. Pagubele, acoperite de stat

    În 2014, Dian Popescu, pe atunci senator, a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu și i s-a stabilit un termen de încercare de doi ani și cinci luni. Și fratele acestuia a fost condamnat tot cu suspendare. Cea mai mare pedeapsă au primit-o fostul edil, Florin Pavel, trei ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu în formă calificată și afaceristul Dan Floarea, patronul Tech Safety, trei ani cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu. Dirigintele de șantier Nicolae Isar a fost condamnat la doi ai cu suspendare, iar fostul secretar de stat Dumitru Pârvulescu a fost achitat. În momentul începerii anchetei penale, cei implicați au început lucrările, pe care le-au abandonat, însă, la scurt timp. Acum, după 10 ani de la acordarea lucrării, statul se arată generos. Printr-un program de dezvoltare rurală, Ministerul Dezvoltării a aprobat acordarea a 16.644.143 lei, în cadrul Submăsurii „Modernizarea Satului Românesc”, pentru continuarea lucrărilor de la Liceul din Peștișani, care intră în proces de modernizare.

     
     
     
     
     
     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: