spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentEl cu maşină, el fără maşină

    El cu maşină, el fără maşină

    Un bărbat din comuna Plopşoru a rămas fără autoturismul proprietate personală, după ce acesta a luat foc, ieri, într-o parcare din apropierea Casei de Pensii din Târgu-Jiu, fiind necesară intervenţia pompierilor. Din primele cercetări, se pare că acumulatorul maşinii a fost cauza incendiului.

    Proprietarul autoturismului venise de la Plopşoru, la Casa de Pensii din Târgu-Jiu pentru a-şi rezolva problemele personale. Însă, ghinionul a fost de partea sa. Maşina cu care a plecat de acasă a luat foc în parcare, Iliuţă Corcoveanu fiind anunţat de incendiu de un alt bărbat care se afla în zonă şi care a încercat să stingă flăcările până la sosirea pompierilor. „Am fost până la Casa de Pensii să rezolv o problemă cu o alocaţie. Am stat câteva minute şi când m-am întors am găsit un domn aici, care a stins focul de la maşină. Am apucat să trag borna şi am luat actele care le aveam în maşină. Nu am avut niciodată probleme cu ea; avea starea tehnică făcută şi chiar mergea foarte bine”, a precizat proprietarul autoturismului incendiat, Iliuţă Corcoveanu. La faţa locului a ajuns şi o maşină de pompieri. Cauza incendiului a fost, se pare, implozia acumulatorului autoturismului. „Din primele cercetări se pare că incendiul a pornit din cauza acumulatorului care a făcut implozie. Pagubele sunt minore”, a declarat Stelian Bălaşa, reprezentantul ISU Gorj. Din fericire, pagubele înregistrate nu sunt mari, însă, exista pericolul ca flăcările să se extindă la maşinile învecinate sau chiar la locuinţele din apropierea parcării unde se afla autoturismul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: