spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA dat cu mașina în stâlp, dar spune că a căzut pe...

    A dat cu mașina în stâlp, dar spune că a căzut pe scări

    Un tânăr de 27 de ani, din Comuna Scoarţa, a intrat cu maşina într-un stalp de curent electric din satul Pojogeni si a abandonat autoturismul. Acesta a fost găsit ulterior la Spitalul de Urgentă din Târgu-Jiu, unde declarase, la internare, că a căzut de pe scara locuinţei. Poliţiştii au determinat că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice la momentul accidentului şi avea permisul de conducere anulat.

    stalp-accident-pojogeni

    La volan băut şi cu permisul anulat

    Vasile Florin, un tânăr de 27 de ani din Comuna Scoarţa, s-a urcat la volanul maşinii, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu permisul de conducere anulat. Acesta a pierdut controlul volanului, pe raza localităţii Pojogeni şi s-a oprit într-un stâlp de electricitate. Şoferul a fugit de la locul faptei şi rănit fiind, a ajuns la spitalul din Târgu-Jiu. Acesta le-a spus medicilor de la urgenţe că a căzut de pe scările propriei locuinţe. Suspicioşi, medicii au anunţat poliţia. „Din cercetările efectuate, s-a constatat faptul că la data de 7 februarie, anul curent, un tânăr de 27 de ani, din Comuna Scoarţa, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 B, localitatea Pojogeni, ar fi produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea sa, ulterior acesta abandonând autoturismul în cauză. Totodată s-a stabilit că tânărul avea permisul de conducere anulat, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu.

    Reţinut pentru 24 de ore

    Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, cu propunere de arestare preventivă pentru vătămare corporală din culpă, modificarea stării locului accidentului, conducere fără permis și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: