spot_img
10.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMașina unei școli de șoferi, lovită în plin de un alt autoturism

    Mașina unei școli de șoferi, lovită în plin de un alt autoturism

    O maşină plină cu elevi, aparţinând unei şcoli de şoferi din Târgu-Jiu, a fost implicată într-un accident de circulaţie. S-a întâmplat la Pişteştii din Deal, impactul fiind unul destul de violent. În urma impactului, trei dintre pasagerii autoturismului ce aparţine şcolii de șoferi au ajuns la spital pentru investigaţii medicale.

    Evenimentul rutier a avut loc la Pişteştii din Deal, şoferul vinovat a pierdut controlul volanului ajungând astfel pe contrasens, unde maşina şcolii de şoferi se oprise pentru a preveni impactul şi mai violent care ar fi avut loc dacă ar fi rămas în mers. ,,Am văzut că vine pe noi și am oprit mașina, în speranța că își va relua cursul, însă a intrat în plin în noi. Șoferul s-a lovit la cap, dar au fost luați de ambulanță și alți doi dintre cei trei elevi care se aflau cu mine în mașină. Nu ne așteptam să intre fix în mașina noastră”, a explicat instructorul de pe mașina școlii de șoferi. Şoferul autoturismului, vinovat de producerea accidentului, nu-şi explică cum s-a întâmplat evenimentul rutier, însă, crede că cel mai probabil i-a venit rău: ,,Nu știu ce mi s-a întâmplat, dar cred că mi s-a făcut rău, ori am ațipit pentru o clipă. Nu am mai văzut nimic în fața ochilor și s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a explicat șoferul vinovat de producerea accidentului. Unul dintre pasagerii autovehiculului şcolii de şoferi, aflat în stare de şoc, spune că s-au trezit cu maşina respectivă direct în cea în care se aflau. Martorii aflaţi prin preajmă spun că şoferul Daciei Duster venea dinspre Târgu-Cărbuneşti când a lovit mașina școlii de șoferi: ,,Venea dinspre Târgu-Cărbunești și a intrat fix în mașina școlii care se deplasa regulamentar. Nu știu ce s-ar fi putut întâmpla cu șoferul respectiv”, a explicat unul dintre martori. Poliţiştii veniţi la faţa locului au pornit cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier: ,,Din primele cercetări se pare că șoferul de pe Dacia Duster a pierdut controlul volanului și a intrat frontal în mașina școlii de șoferi care se deplasa regulamentar din sens opus. Urmează să continuăm cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier, soldat cu rănirea ușoară a elevului care se afla la volanul autovehiculului ce aparține școlii de șoferi”, a declarat unul dintre polițiștii aflați la fața locului. La spital doar şoferul de pe maşina şcolii de şoferi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Depistat băut la volan

    Reținut pentru ultraj

    Au furat un cazan de țuică

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: