spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMaşinile de transport public de marfă şi persoane în vizorul poliţiştilor

    Maşinile de transport public de marfă şi persoane în vizorul poliţiştilor

    Având în vedere frecventele încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare, referitoare la transportul rutier public de marfă şi persoane, în perioada 14 – 20 mai a.c., poliţiști din cadrul I.P.J. Gorj vor desfășura activităţi specifice de control în trafic, în scopul prevenirii şi combaterii nerespectării normelor legale privind acest gen de transporturi.

    În această perioadă poliţiștii vor organiza o serie de acţiuni în trafic, potrivit calendarului de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene (TISPOL) în cadrul campaniei preventive ,,TRUCK & BUS”, care are ca scop prevenirea și combaterea încălcării normelor legale privind efectuarea transportului rutier public de mărfuri şi persoane pe rute interne şi internaţionale.

    Din analizele efectuate de polițiști, privind transportul rutier public de marfă şi persoane, s-a constatat că principalii factorii care conduc la încălcarea normelor rutiere sunt următorii:

    – nerespectarea sau ignorarea normelor rutiere;
    – depăşirea numărului de ore de conducere neîntreruptă, pentru efectuarea unor curse la intervale de timp redus, fără respectarea prevederilor legislaţiei în domeniu;
    – încălcarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, motivat de necesitatea respectării graficelor de circulaţie, cu ore fixe de plecare sau sosire;
    – depăşirea numărului de pasageri transportaţi, care conduce, în cazul producerii unui accident rutier, la creșterea numărului de victime;
    – supraîncărcarea autovehiculelor destinate transportului de marfă, prin depăşirea maselor maxime autorizate, sau neasigurarea corespunzătoare a mărfurilor transportate;
    Obiectivele urmărite în cadrul acestor acțiuni, sunt:
    – depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane
    – prevenirea conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe;
    – verificarea utilizării centurilor de siguranţă;
    – verificarea respectării perioadelor de conducere şi de odihnă;
    – suspendarea dreptului de circulație a autovehiculelor cu defecţiuni tehnice grave;
    – verificarea respectării dimensiunilor de masă şi gabarit;
    – verificarea respectării capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane;
    – verificarea valabilității inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorie de răspundere civilă auto;
    – respectarea normelor impuse transportului mărfurilor periculoase;
    – verificarea respectării normelor de siguranţă rutieră.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: