spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMii de târgujieni, sancționați de polițiștii locali

    Mii de târgujieni, sancționați de polițiștii locali

    De la începutului acestui an și până în prezent, polițiștii locali din municipiul Târgu-Jiu au aplicat câteva mii de sancțiuni pe diverse prevederi ale legislației în vigoare. Trebuie amintit faptul că în ceea ce privește reglementările privind protejarea operelor lui Brâncuși, polițiștii au sancționat 61 de persoane.

    Politia Locala Targu JiuÎn atenția polițiștilor locali din cadrul Serviciului de Ordine Publică au fos, și în acest an, persoanele care au încălcat prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu nr. 192/2010 privind instituirea unor reguli referitoare la protejarea obiectelor de artă și de mobilier urban de pe raza municipiului Târgu Jiu, fiind aplicate 61 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.600 lei. Potrivit Alexandrei Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale, au mai fost aplicate 1.614 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 384.503 lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și 2.043 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 240.620 lei pentru nerespectarea dispozițiilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu nr. 125/2011 pentru reglementarea unor reguli în domeniul circulației rutiere pe domeniul public al municipiului Târgu Jiu.

    De asemenea, polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică și Biroului Control Comercial au aplicat 456 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.191 lei, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu nr. 19/2002, pentru expunerea produselor de orice fel pe trotuare, căi de acces public, alei, în parcuri sau în orice alte spații decât cele amenajate pentru comercializarea mărfurilor. „Tot în domeniul comercial, personalul cu atribuții a aplicat 220 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 19.200 lei, persoanelor juridice, pentru nerespectarea dispozițiilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu nr. 298/2002 privind aprobarea regulamentului de funcționare a agenților economici, persoane fizice și juridice care desfășoară activități economice în municipiul Târgu Jiu. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru neafișarea autorizației de funcționare emisă de Primăria Municipiului Târgu-Jiu.

    Totodată, 551 procese verbale de sacționare au fost întocmite, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Amenzile au fost aplicate persoanelor fizice, valoarea totală a amenzilor fiind de 130.650 lei”, a spus Alexandra Petrița. Polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică ale Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au mai aplicat de asemenea, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 15/2016 privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 36 sancțiuni contravenționale. Amenzile au fost aplicate persoanelor fizice după ce au fost surprinse fumând în spații interzise de lege, cuantumul fiind de 2.300 lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: