spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMilitar împușcat în cap în timpul serviciului

    Militar împușcat în cap în timpul serviciului

    Caz şocant într-o unitate militară din Târgu-Jiu. Un caporal a fost găsit împuşcat în cap, în ghereta unde făcea serviciul de pază. În afara ipotezei unei sinucideri care acum mai este puțin probabilă, anchetatorii mizează pe posibilitatea ca arma să se fi descărcat accidental, în momentul în care îi scotea încărcătorul. Militarul avea doar 26 de ani și a fost găsit mort în ghereta de pază amplasată în spatele UM 01541 Târgu-Jiu.

    Potrivit anchetatorilor, toate datele de până acum conduc la ipoteza că militarul a murit împușcat accidental. În jurul orei 9:00, caporalul se pregătea să schimbe tura și a scos încărcătorul armei. Un glonț a rămas însă pe țeavă și când a verificat pistolul mitralieră, glonțul i-a străpuns mâna stângă și i-a ajuns în cap. Un coleg care îl schimba în tură a sunat imediat la 112, dar medicii nu au mai putut face nimic decât să constate decesul bărbatului. „S-a constatat o plagă prin împușcare la nivelul capului. Nu se putea face absolut nimic pentru că era plagă prin împușcare”, a declarat Dan Vîlceanu, directorul Serviciului de Ambulanță Gorj. Un procuror de la Parchetul Militar Craiova coordonează cercetările. Anchetatorii au mers iniţial pe varianta sinuciderii, deşi nimeni nu ştia să fi avut probleme ori sa fi avut vreo depresie. După ce au cercetat atent arma şi împrejurările în care s-a produs incidentul, anchetatorii înclină să creadă că pistolul mitralieră s-ar fi descărcat accidental. Caporalul era angajat al MApN din anul 2008. Era necăsătorit şi în urmă cu 10 zile, împlinise vârsta de 26 de ani. „Până la acest tragic eveniment, militarul a avut un comportament normal”, a precizat Dorin Dumitru, ofițer de presă al UM 01541. Caporalul Adrian Toader va fi în mormântat vineri la Alimpești, localitatea de origine, cu onoruri militare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: