spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMinor de 14 ani, hoţ din autoturisme

    Minor de 14 ani, hoţ din autoturisme

    Un minor în vârstă de 14 ani, din oraşul Rovinari a ajuns pe mâna Poliţiei, acuzat de furt calificat, după ce a fost reclamat de proprietarul unei maşini, în care acesta tocmai pătrunsese. Imediat ce l-a observat cotrobăind prin maşina sa, omul a pus în alertă poliţia din zonă. Doar câteva clipe a durat, până ce oamenii legii au pus mâna pe hoţ. „La faţa locului a ajuns imediat o patrulă mixtă formată din poliţist şi jandarm. În apropierea parcării indicate de către apelant, a fost depistat un minor de 14 ani, din oraşul Rovinari. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a constatat că din autoturismul indicat de apelant nu au fost sustrase bunuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Ionuţ Tică. Cu toate că nu a apucat să fure nimic din maşina cu pricina, oamenii legii au găsit asupra minorului un aparat de detectare a undelor radar şi un spray iritant lacrimogen, oamenii legii au continuat investigaţiile, constatând că aceste bunuri au fost sustrase de către suspectul minor, dintr-un microbuz parcat în aceeaşi zonă. Bunurile au fost ridicate şi urmează a fi restituite părţii vătămate. Suspectul minor este cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: