spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMinor la spital, după ce a consumat etnobotanice

    Minor la spital, după ce a consumat etnobotanice

    Un adolescent de 16 ani a ajuns la spital, după ce a fumat o țigară cu etnobotanice. Elevul le-a spus medicilor că prietenii săi au adus o țigară, iar el a fumat din curiozitate. Tatăl elevului a fost cel care l-a adus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgu-Jiu, pentru că băiatul s-a simțit foarte rău din cauza substanțelor halucinogene.

    Elevul le-a spus medicilor că a tras doar câteva fumuri și că este perntru prima oară când consumă substanțe halucinogene. Acesta a fost suspus unor teste. „Azi noapte (miercuri noaptea n.red.), un tânăr de 16 ani, care consumase alături de niște prieteni, o țigară cu etnobotanice și i s-a făcut rău. De fapt, el trăsese doar câteva fumuri, din curiozitate-sau cel puțin așa a spus. A fost pentru prima dată când consuma etnobotanice. Tatăl său l-a adus la spital, după ce copilului i s-a făcut rău, acasă. În urma testelor, nu s-a putut depista o substanță cunoscută, dar am anunțat poliția și ei vor face alte verificări”, a declarat medicul Ramona Oprea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. La Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Târgu-Jiu ajung uneori și consumatori de heroină. „În cursul ultimilor doi ani, în serviciile medicale de urgență au fost raportate 23 de cazuri, cu vârste cuprinse între 14 și 45 de ani, prezentând intoxicație cu etnobotanice, un caz cu heroină, iar două cazuri cu vârsta de 14 ani, respectiv 15 ani, intoxicație cu medicamente”, arată o statistică a Agenției Naționale Antidrog.

    Numai în ultima lună, la Spitalul Județean Târgu-Jiu au ajuns șase tineri intoxicați cu etnobotanice.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: