spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMinori dispăruţi dintr-un centru de tip familial, găsiţi de poliţiști

    Minori dispăruţi dintr-un centru de tip familial, găsiţi de poliţiști

    Educatorul unei case de tip familiar din localitatea Pociovalişte a dat alarma la Poliţie, imediat ce a observat că doi minori în vârstă de nouă ani lipesc din centru. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi minori, unul dintre ei cunoscut cu plecări repetate, au părăsit centrul, în mod voluntar, pe seară. A doua zi de dimineaţă, continuând activităţile de căutare, poliţiştii i-au găsit pe cei doi minori, la o distanţă de aproximativ trei km de casa de tip familial, adăpostiţi în cabina unui utilaj defect, aflat în apropierea râului Gilort. Pe timpul dispariţiei, minorii nu au fost victime ale vreunei infracţiuni sau abuz. ,,De asemenea, tot în data de 10.11.2012, urmare a primelor acte premergătoare efectuate în acest caz de dispariţie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că P.M., de 41 ani şi V.D., de 36 ani, ambele angajate ale casei de tip familial, nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu prevăzute în fişa postului, în sensul că în data de 9 noiembrie a.c., i-au lăsat nesupravegheaţi pe cei doi minori, care profitând de această neglijenţă, au părăsit incinta instituţiei”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Gorj. Poliţiştii efectuează cercetări faţă de cele două angajate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, urmând ca la finalizarea anchetei să propună soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: