spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentLa un pas de moarte din cauza unei transfuzii

    La un pas de moarte din cauza unei transfuzii

    O femeie din Gorj susţine că a văzut moartea cu ochii, după ce i s-a făcut transfuzie cu o grupă de sânge greşită. A stat mai multe zile la terapie intensivă, iar pacienta încă nu și-a revenit după șocul la care i-a fost supus organismul. Conducerea Spitalului Târgu-Cărbunești a început o anchetă și nu exclude greșeala asistentei.

    Elena Iriza are 62 de ani şi acum o lună s-a prezentat la spital, pentru un banal control medical şi, deşi nu venise pregătită pentru internare, în aceeaşi zi a ajuns la Terapie Intensivă, în urma unei transfuzii: „mi-a determinat grupa, m-a întrebat ce grupă am eu. I-am spus că A2, dar ei i-a dat B pozitiv. Mi-a băgat sânge de grupa B pozitiv. Mi-am dat seama de greșeală pentru că a început să-mi amorțească mâna și capul și spatele. Nici nu mai puteam respira, deși o rugasem să stea lângă mine. I-am spus trageți perfuzia că eu mor”, susține pacienta. Din fericire, transfuzia a fost însă oprită la timp, însă, aşa cum era şi firesc, ulterior, Elena Iriza a întrebat cum a putut fi făcută eroarea de proporţii, iar răspunsul primit a revoltat-o şi a determinat-o să ia decizia de a da în judecată spitalul de la Târgu-Cărbuneşti. Șefii spitalului nu exclud eroarea care îi putea fi fatală femeii: „ nu exclud posibilitatea unei greșeli la transfuzie. Ancheta se va desfășura să vedem dacă ce spuneți dumneavoastra și doamna Iriza se adeverește. Doamna trebuie să depună o sesizare scrisă, dar acum se va desfășura o anchetă la sesizarea din presă. Când ți se pune o altă grupă de sânge se produce o hemoliză, adică atacă globulele roșii sângele transfuzat și se încheagă peste tot în organism și mori. Dânsa a prezentat simptomele precoce”, a declarat Elena Vlad, director medical al Spitalului Târgu-Cărbunești. Femeia acuză că i s-a falsificat și fișa de internare pentru a acoperi greșeala. Pacienta susține că nu vrea daune morale, dar cere ca asistenta vinovată să fie dată afară pentru a nu pune în pericol și viața altor persoane.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: