spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMuncitor prins sub un utilaj greu de 20 de tone

    Muncitor prins sub un utilaj greu de 20 de tone

    Un angajat al unei firme de construcții din Bumbeşti Jiu a fost implicat ieri dimineață într-un grav accident de muncă produs pe DC 15, în comuna gorjeană Bălăneşti. Firma la care lucra bărbatul se ocupa de reabilitarea unui drum. Bărbatul în vârstă de 27 de ani a fost prins sub un utilaj greu de 20 de tone pe care îl manevra. Timp de două ore, pompierii militari au intervenit cu tot echipamentul din dotare pentru a-l scoate pe șofer în viață de sub fiarele utilajului.

    muncitor-prins

    Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, bărbatul a pierdut controlul utilajului, după ce acesta a rămas fără frâne și autovehiculul s-a răsturnat. „Victima a fost prinsă în carcasa utilajului răsturnat. Este vorba despre cilindru concasor. Este conştientă, dar are picioarele prinse”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. La fața locului au fost angrenate mai multe forțe care să vină în sprijinul pompierilor pentru a putea ridica utilajul răsturnat în afara carosabilului. Zeci de pompieri, medici de pe ambulanțe, polițiști dar și localnici s-au mobilizat ieri pentru a-l scoate viu pe șoferul utilajului care s-a răsturnat într-o curbă pe raza satului Ohaba. Sătenii au spus că buldozerul rămăsese fără frâne, iar cel mai probabil şoferul încerca să ajungă cu el în comună pentru a-l repara. Într-o curbă, acesta a pierdut control utilajului și s-a răsturnat în șanț, agăţând în același timp şi firele de înaltă tensiune, lucru care a făcut şi mai grea intervenţia. Mai bine de două ore, s-au luptat pompierii cu utilajul greu, perioadă în care medicii l-au monitorizat pe șofer pentru a-l ține în viață. Fiind vorba despre un accident de muncă, inspectorii din cadrul ITM Gorj au început o anchetă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: