spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentNeatenţia l-a băgat în spital

    Neatenţia l-a băgat în spital

    Un grav accident de circulaţie a avut loc, joi seara, pe calea Severinului din Târgu-Jiu. Un tânăr de 28 de ani, aflat pe un scuter, a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost a acroşat de o maşină. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar şi pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.

    scuter

    Tânărul de 28 de ani, din comuna Bălești, a ajuns de urgență la spital, după ce a fost acroșat de o mașină. Bărbatul se afla pe moped, iar în momentul în care a vrut să întoarcă nu s-a asigurat, astfel fiind lovit din plin de automobilul care venea cu viteză din spatele lui. Scuterul pe care acesta se afla, s-a oprit mai întâi într-o altă mașină care circula regulamentar, în cele din urmă ajungând pe cealaltă margine a drumului. Bărbatul a fost transportat imediat la Spitalul Județean de Urgență din municipiu. Femeia care se afla la volanul mașinii susține că tânărul i-a tăiat brusc calea, iar aceasta nu a mai avut timp să evite impactul. Martorii au povestit cum, într-o clipă de neatenție, bărbatul a ajuns cu răni grave în cealaltă parte a carosabilului. După spusele acestora, ambulanța a ajuns în scurt timp la locul accidentului. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza accidentului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă dar și pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: