spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentNoi controale ale inspectorilor ITM Gorj

    Noi controale ale inspectorilor ITM Gorj

    Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfăşurat 26 de controale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, dintre care 21 au vizat depistarea cazurilor de muncă nedeclarată. În urma verificărilor efectuate, au fost dispuse şase sancţiuni în sumă totală de 30.000 de lei şi 112 măsuri de remediere a deficienţelor constatate.

    „Săptămâna trecută, cea mai mare amendă a fost aplicată unui angajator cu domeniul de activitate în taximetrie, acesta fiind sancţionat cu 20.000 de lei pentru netransmiterea în registrul general de evidenţă a salariaţilor a elementelor contractului individual de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

    Inspectorii de muncă cu atribuţii în privinţa securităţii şi sănătăţii în muncă, au sancţionat un alt angajator, cu suma de 3.500 de lei, pentru utilizarea în activitate de echipament individual de protecţia muncii neconform.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: