spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentO nouă condamnare pentru un fost candidat la președinție din Târgu Jiu

    O nouă condamnare pentru un fost candidat la președinție din Târgu Jiu

    Ninel Potârcă, fostul candidat la Președinția României din anul 2009 a primit o nouă condamnare cu executare într-un dosar de evaziune fiscală. Sentința a fost stabilită de Tribunalul Giorj și poate fi contestată.

    Omul de afaceri de etnie romă Ninel Potârcă a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani de închisoare, dar pedeapsa finală va fi mult mai mare, de 9 ani și 6 luni de detenție,pentru că se adaugă alte sporuri pentru alte pedepse pe care le-a primit în diferite dosare penale, în special pentru evaziune fiscală.

    „În baza art. 36 alin. 1 C.pen. din 1968 cu aplic. art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, art. 35 alin. 3 C.pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C.pen., contopeşte pedeapsa aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii, de 2 ani închisoare ?i 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (…), în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în total, 9 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor“, se arată în sentința judecătorească.

    Și nepotul lui Potârcă a fost condamnat

    În același dosar a fost condamnat și un nepot al fostului candidat la Președinția României, Toma Potârcă, care, la rândul său, are antecedente penale tot pentru fapte de evaziune fiscală. Toma Potârcă a fost condamnat tot la 2 ani de pușcărie, dar pedeapsa a fost contopită cu alte sentințe date anterior, iar, în final, instanța a stabilit o condamnare de 6 ani, 11 luni și 10 zile, din care a executat deja o parte importantă.

    În același dosar, Aurel Gheorghe Stănescu, un complice din Iași, care a emis facturi fictive, a primit și el condamnare, de 8 ani de închisoare. Prejudiciul din acest dosar a fost cuantificat de instanță la peste 59.000 de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: