spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPercheziții la suspecți de trafic de droguri din Gorj

    Percheziții la suspecți de trafic de droguri din Gorj

    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara au efectuat, miercuri, 16 septembrie, 13 percheziții domiciliare, pe raza județelor Timiș și Gorj, la domiciliile unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, efectuare fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și deţinere de droguri de risc, în vederea consumului.

    Drogurile proveneau din Olanda și China. „În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2018, o persoană ar fi creat și ar fi dezvoltat o reţea de aprovizionare, preluare, transport, depozitare, preparare și comercializare de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

    Aprovizionarea cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, precum și cu droguri de risc și mare risc, respectiv cannabis, comprimate ecstasy, amfetamină și cocaină s-ar fi făcut prin intermediul unor comenzi plasate în mediul on-line, pe site-uri de profil din Olanda și China“, se arată într-un comunicat al DIICOT.

    O sumă de peste 22.000 de euro a fost ridicată de oamenii legii

    Potrivit anchetatorilor, pe parcursul cercetărilor și în urma perchezițiilor, au fost ridicate aproximativ 800 de grame substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, 50 de comprimate de ecstasy, 2 grame de amfetamină, 4 grame de cocaină, aproximativ 20 de grame de cannabis, precum și suma de 22.100 de euro.

    La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au fost conduse, în vederea audierii, 15 persoane.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

    Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul SCCO Arad, Caraș – Severin și Gorj, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile ,,Glad Voievod”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: