spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPeste 10 angajaţi "la negru" depistaţi după o acţiune fulger a ITM...

    Peste 10 angajaţi „la negru” depistaţi după o acţiune fulger a ITM Gorj

    La aproape doi ani de când sancţiunile pentru munca la negru au fost înăsprite, fenomenul acesta nu s-a diminuat. Se pare, controalele inspectorilor muncii scot la iveală noi nereguli şi parcă din ce în ce mai mulţi angajatori „la negru”, pentru care aceste legi parcă nici nu contează. În această perioadă au fost luate la puricat societăţile comerciale care prestau servicii în apropierea staţiilor CFR din judeţ iar neregulile nu au încetat să apară. Aproximativ 10 persoane lucrau la negru iar acum angajatorii riscă amendă penală şi chiar închisoare de la unu la doi ani, pentru primirea a mai mult de cinci persoane fără întocmirea unui contract colectiv de muncă, a spus George Romanescu, inspector şef ITM Gorj. „Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj în colaborare cu reprezentanţi ai Poliţiei Trafic Feroviar au desfăşurat în data de 12.04.2013 mai multe acţiuni de control în domeniul relaţiilor de muncă în zona Gării din Municipiul Târgu-Jiu, staţiile C.F.R. din Târgu-Cărbuneşti şi oraşul Rovinari. Cu ocazia verificărilor făcute la mai multe societăţi comerciale care desfăşoară activitate în zonele enunţate a fost depistat un angajator în al cărui beneficiu lucrau un număr total de şapte persoane fără forme legale de angajare. Respectiva societate comercială are sediul social în judeţul Bacău şi presta activitate de încasare taxă intrare la toaletele publice, întreţinere şi curăţenie la gara C.F.R. din Târgu-Jiu, unde au fost găsite muncind la negru cinci persoane. De asemenea, aceeaşi societate comercială presta lucrări de curăţenie „la negru” folosind în fiecare loc câte o persoană la peroanele staţiilor C.F.R. Târgu-Cărbuneşti şi Rovinari. Pe cale de consecinţă s-a întocmit un denunţ penal către Parchetul Local Târgu-Jiu, existând presupunerea săvârşirii de către acest angajator a infracţiunii prevăzută şi sancţionată de articolul 264, alin.3 din Legea 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii). Conform noilor reglementări ale Codului muncii primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără întocmirea unui contract individual de munca se sancţionează cu închisoare de la unu la doi ani sau cu amenda penală. Controalele vor continua”, anunţă George Romanescu, inspector şef ITM Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: