spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPeste 200 de controale, în doar două luni

    Peste 200 de controale, în doar două luni

    Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj a efectuat în ultimele două luni, peste 238 de acţiuni de control, desfăşurate la instituţii publice, agenţi economici, persoane fizice autorizate, pentru supravegherea calităţii, produselor şi serviciilor destinate populaţiei. Activitatea CJPC Gorj a fost prezentată de comisarul şef Mădălin Giurcău, în cadrul Comisiei Judeţene de Dialog Social.

    Potrivit conducerii CJPC, în ultimele două luni s-au cercetat şi soluţionat un număr de 49 de reclamaţii şi sesizări primite din partea consumatorilor, cu privire la calitatea produselor şi serviciilor, au fost înregistrate un număr total de 60 de petiţii adresate instituţiei, valoarea despăgubirilor acordate consumatorilor fiind de aproximativ 42 de mii de lei. Tot în această perioadă au fost încheiate un număr de 141 de procese verbale de constatare a contravenţiei, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de circa 400 de mii lei.

    Pâinea, sub vizorul lui Giurcău

    De controalele celor de la CJPC Gorj nu au scăpat nici agenţii economici, care comercializează produse de panificaţie. S-au desfăşurat acţiuni de control privind modul de derulare al Programului Guvernamental lapte-corn, acţiuni de control pentru verificarea modului de respectare a prevederilor privind conformitatea, modul de comercializare şi modul de etichetare a produselor alimentare, acţiuni de control privind condiţiile de încadrare în cantitatea netă a pâinii comercializată în vrac, dar şi acţiuni de control pentru verificarea modului de comercializare a pâinii comercializată sub denumirea de „pâine neagră”, având în vedere faptul că sunt comercializate sortimente pâine obţinută din alte materii decât făina neagră, la care s-au utilizat coloranţi. Potrivit comisarului şef, Mădălin Giurcău, controalele de acest gen vor continua şi în perioada următoare.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Prins furând

    „Jefuit” de soție

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: