spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPeste 400 de mandate de aducere executate de jandarmii gorjeni

    Peste 400 de mandate de aducere executate de jandarmii gorjeni

    Jandarmii gorjeni au executat de la începutul anului până în prezent un număr de peste 450 mandate de aducere care au fost emise de organele judiciare, respectiv Curţi de Apel, Parchete, Tribunale şi Judecătorii din România.

    masini jandarmi 1

    Un număr de peste 320 persoane au fost prezentate în fața instanțelor, iar un număr de 125 persoane nu s-au prezentat întrucât au fost invocate diferite situaţii justificative respectiv internări în spital, sau plecări în străinătate. Persoanele care se sustrag de la executarea mandatelor de aducere sunt sancţionate de către instanţele de judecată. Efectivele de jandarmi din structurile de ordine publică angrenate în aceste misiuni, desfăşoară activităţi de identificare a persoanelor menţionate în mandatele de aducere, a domiciliilor acestora, de transmitere a mandatului persoanei pentru care a fost emis şi ulterior însoțirea acestor persoane la sediul organelor judiciare. Persoanele care sunt prezentate în faţa organelor de urmărire penală în baza unui mandat de aducere pot avea calitatea de martor, suspect sau inculpat. Cele mai îndepărtate instanţe care au emis mandate de aducere executate de jandarmii gorjeni au fost din Iași, Timișoara, București şi Călărași. Potrivit reprezentanţilor IJJ Gorj, nu au fost înregistrate cazuri de neexecutare a mandatelor de aducere înaintate către Jandarmeria Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: