spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPeste 500 de metri de setcă a fost găsită în lacul de...

    Peste 500 de metri de setcă a fost găsită în lacul de acumulare de pe Jiu

    Jandarmii și reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Gorj au organizat, în noaptea de luni spre marți, o acțiune de amploare de prindere a braconierilor  pe barajul de pe râul Jiu din zona localității Turceni.

    Aceștia au reușit să confiște o setcă de 500 de metri lungime și să elibereze peștii care erau prinși în aceasta. „A fost plasată o plasă tip setcă monofilament în lungime de aproximativ 5600 de metru sau poate și mai mult în care erau prinși pești de diferite specii. Am făcut un control pentru combaterea braconajului și avem această temă pe o perioadă mai lungă de timp. Pentru că s-a încălzit puțin, peștii au ieșit de la iernat și sunt expuși braconajului. Echipe mixte, în urma unui protocol încheiat cu jandarmii, efectuăm verificarea lacurilor de acumulare și albiile râului Jiu. Erau carași, scobari, plătică și o știucă. Cred că fusese pusă în urmă cu puțin timp și nu apucase să se strângă așa de mult pește“.

    Acțiunile vor continua

    De această dată, braconierii nu au fost prinși, dar acțiunile de control vor continua: „Am încercat să facem o până, dar am fost reperați de indivizi. A fost o mașină care se tot rotea în zonă. Ne-au simțit și ne-au văzut pe baraj. De la Jandarmi au fost două echipaje formate din zece lucrători, plus angajații noștri. O să continuăm o perioadă cu aceste acțiuni pentru că peștele începe să iasă de la iernat“, a mai precizat Claudiu Fiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: