spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPoliţist, bătut în stradă de un amic

    Poliţist, bătut în stradă de un amic

    Un poliţist din Gorj a ajuns la spital în stare destul de gravă după ce a fost bătut în plină stradă. Incidentul a avut loc după ce s-a luat la ceartă cu agresorul, un vecin al său. Poliţistul, subofiţer la ordine publică în Bumbeşti-Jiu a fost lovit până a căzut la pământ şi s-a lovit cu capul de bordură. Medicii au decis să-l trimită urgent la un spital din Bucureşti.

    Cei doi se cunoşteau de mai mult timp şi aveau o altercaţie mai veche. Aseară, poliţistul s-a întâlnit cu vecinul de bloc la un magazin din Târgu-Jiu. Martorii spun ca cei doi s-au luat la ceartă iar agresorul a început să-l lovească. „S-au certat şi l-a lovit. A căzut jos şi au intervenit taximetriştii, i-au despărţit. Cel care l-a lovit îi spunea victimei să tacă, în caz contrar îl va bate rău”, a spus unul dintre martorii aflaţi prin preajmă. După incident, agresorul nu a dat bir cu fugiţii, ci a aşteptat la faţa locului până a venit poliţia. Întrebat de jurnalişti motivul pentru care s-a ajuns la bătaie, individul a încercat să facă glume proaste. Poliţistul a suferit o lovitură puternică la cap, fiind transportat imediat la spital. Medicii au decis în urma investigaţiilor să-l trimită de grabă la o clinică de specialitate din capitală: „A suferit un traumatism cranian grav şi am decis să-l trimitem la o clinică de neurochirurgie pentru mai multe investigaţii”, a spus Cristina Căliman, directorul medical al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Bătăuşul a fost preluat de Poliţie pentru declaraţii, iar în această dimineaţă acesta a fost prezentat în faţa procurorilor cu propunere de arestare preventivă: „Din verificări s-a stabilit faptul că tânărul, poliţist la Bumbeşti-Jiu a avut o altercaţie mai veche cu un vecin. În urma altercaţiei acesta a fost lovit cu pumnul, iar în cădere s-a lovit cu capul de asfalt. Agresorul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore”, a menţionat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Imediat ce poliţistul îşi va reveni, acesta va avea de dat explicaţii în faţa şefilor pentru cearta care l-a băgat în spital.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: