spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPolițist gorjean, premiat pentru că a refuzat să fie mituit

    Polițist gorjean, premiat pentru că a refuzat să fie mituit

    Un agent în Poliţiei Oraşului Novaci a fost recompensat cu acordarea unui „Certificat de apreciere“ de către conducerea Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

    Distincţia i-a fost acordată poliţistului gorjean de către comisarul şef Vasile Armaşu, director al Direcţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR.  Agentul de Petre Costel Calotescu a refuzat să primească mită și l-a denunțat pe mituitor.

    „Certificatul de apreciere“ i-a fost înmânat „pentru recunoaşterea probităţii sale morale şi profesionale, dovedită în ziua de 13.01.2020, când a sesizat organele competente , cu privire la faptul că o persoană i-ar fi oferit o sumă de bani, pentru a nu dispune măsurile legale împotriva sa“, a menţionat Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

    Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au prins în flagrant două persoane (unchi şi nepot) în timp ce ofereau cu titlu de mită unui agent de poliţie suma de 200 euro pentru ca unuia dintre ei (nepotul) să nu-i fie întocmit dosar penal, după ce a fost depistat, în aceeaşi zi, în două rânduri, pe tronsoane de drum diferite, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.

    Mită de 200 de euro

    Un șofer și unchiul acestui au încercat să-l mituiască pe polițist, oferindu-i 200 de euro. „Sâmbătă, 11 ianuarie 2020, agenţii de poliţie din cadrul Secţiei nr. 9 de poliţie rurală Novaci, l-au depistat pe bărbat, conducând pe drumurile publice un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 04,25 şi, 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 07,21, astfel că i s-au întocmit dosare penale. (…) 13 ianuarie 2020, fiind chemat pentru audieri la sediul poliţiei, a venit însoţit de unchiul său, persoană fără calitate specială, care a stăruit pe lângă lucrătorii de poliţie să propună soluţii favorabile în dosare, în schimbul unor foloase materiale. În acest context, un agent de poliţie a formulat denunţ la D.G.A. – , sens în care a fost constituită echipa operativă de prindere în flagrant, cei doi fiind surprinşi în flagrant în timp ce ofereau cu titlu de mită agentului de poliţie suma de 200 euro“, se preciza într-un comunicat al DGA.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: