7.5 C
Târgu Jiu
duminică, mai 31, 2020
Acasă Eveniment Polițiștii au confiscat lemnele și au aplicat și o amendă de 7000...

Polițiștii au confiscat lemnele și au aplicat și o amendă de 7000 lei unei societăți comerciale

Polițiștii din cadrul Serviciul de Ordine Publică au desfășurat o acțiune pe raza orașului Bumbești Jiu, în vederea diminuării ilegalităților comise împotriva fondului forestier național privind deținerea, tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase fără documente legale. 

”Cu această ocazie, au fost efectuate controale la două societăți comerciale de pe raza localității, constatându-se faptul că una dintre societăți a primit fără documente legale de proveniență în depozit un volum de aproximativ 4 mc lemn rotund de esență pin și nu a verificat în sistemul SUMAL, la destinație, mai multe avize de însoțire a materialului lemnos.

Având în vedere cele constatate, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.000 lei, conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și au dispus confiscarea întregii cantități de material lemnos.

De asemenea, la cea de-a doua societate comercială s-a constatat că a fost expediat din depozit, fără aviz de însoțire, un volum de 10 mc material lemnos, fiind aplicată o sancțiune contravențională și confiscarea valorică a materialului lemnos” a transmis purtătorul de cuvânt al I.P.J Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

Video: A „încins“ hora în curtea spitalului de fericire că s-a vindecat de coronavirus

https://youtu.be/UIBEWCJ86Bk   Un pacient, în vârstă de 60 de ani, jucat hora în curtea Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești, de fericire că a fost externat și...

Bombă pe piața imobiliară din Gorj: sediul BCR a fost cumpărat de un cunoscut om de afaceri gorjean

Unul dintre cei mai potenți oameni de afaceri din județul Gorj a dat lovitura pe piața imobiliară. Ilie Ilinca a achiziționat recent sediul BCR...

Tragedie pentru o familie din Bumbești Jiu. O asistentă medicală și bebelușul ei au murit în spitalul din Craiova

Tragedie fără margini într-o familie din Bumbești Jiu. O asistentă medicală a de la Secția Chirurgie a Spitalului Orășenesc Bumbești Jiu a murit la...

Angajată a DGASPC Gorj, confirmată cu COVID-19

O angajată a Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Tg-Jiu a fost confirmată cu noul coronavirus. 21 de angajați ai complexului au...

Comentarii recente

Nu puteți copia conținutul acestei pagini