spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPoliţiştii gorjeni, cu ochii pe Târgul de la Polovragi

    Poliţiştii gorjeni, cu ochii pe Târgul de la Polovragi

    Târgul de la Polovragi este atent supravegheat de către poliţiştii gorjeni, pentru a creşte gradul de siguranţă al cetăţenilor care fie vin în calitate de comercianţi, fie ca şi simpli cumpărători. Aşa se face că la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, au fost organizate şi desfăşurate, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, atât acţiuni cu efective proprii şi studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, cât şi în sistem integrat, cu participarea altor structuri şi instituţii publice cu atribuţii în domeniu. „Prezenţa activă a poliţiştilor de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, care au acţionat împreună cu jandarmi ai I.J.J. Gorj, a făcut ca ieri, 17 iulie a.c., să fie aplanate 5 stări conflictuale, să nu fie înregistrată nici o infracţiune, iar numărul faptelor de natură contravenţională să fie unul redus. Oamenii legii au legitimat peste 200 de persoane, au verificat 143 de autovehicule şi au controlat 29 de agenţi economici”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale, dintre care: 2 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, una la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, una la alte acte normative şi 16 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, au ridicat în vederea suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice un permis de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare pentru diferite abateri la regimul rutier. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 9.830 lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: